imagini de arhivă reconstituie, după zeci de ani, destinul ei spectaculos

Radu Marinescu
7 februarie 2026

O cercetare pornită de la un album foto vechi a readus în atenție povestea aproape dispărută a lui Jenny (Ioana) Boerescu, dizeuză și vedetă a Bucureștiului interbelic. Din fotografii, arhive și înregistrări audio se conturează destinul unei artiste care a trăit ca într-un roman, cu succes pe scenă, scandaluri mondene și un final de viață legat de una dintre cele mai controversate zone ale Capitalei – Lacul Morii.

Un duet feminin unic pe scena Bucureștiului anilor ’30

În perioada interbelică, Bucureștiul era un oraș al cafenelelor muzicale și al localurilor de revistă. În acest context apare un duet feminin considerat atunci o raritate: Jenny Boerescu cânta alături de Rada Moldovan, soția celebrului interpret Cristian Vasile, vocea asociată pentru totdeauna cu tangoul „Zaraza”.

Cele două artiste apăreau în spectacole și înregistrări alături de nume cunoscute ale vremii și erau parte din atmosfera muzicală a Capitalei anilor ’30, când șlagărele se lansau la radio, pe discuri și în sălile de spectacol din centrul Bucureștiului.

După despărțirea artistică de Rada Moldovan, Jenny și-a continuat cariera pe cont propriu. Urmele ei pot fi găsite în presa vremii, care o menționează în legătură cu recitaluri susținute nu doar în București, ci și în orașe din străinătate, precum Viena sau localități din Serbia.

Un album de familie găsit întâmplător readuce o viață în prim-plan

Povestea redescoperirii începe în prezent, la București. Cercetătoarea și curatoarea Ana-Cristina Irian, specializată în arhive foto și proiecte vizuale, primește de ziua ei un album de fotografii vechi, fără nicio explicație clară despre cine apare în imagini.

Albumul, realizat manual din carton, are aproximativ 40 de pagini și reunește peste 100 de fotografii făcute între anii 1920 și sfârșitul anilor ’70, majoritatea în Capitală. Primele imagini surprind un cuplu în Bucureștiul anului 1922 – Ionică și Mărioara Ștefănescu (născută Boerescu) – iar treptat, răsfoind paginile, cercetătoarea descoperă numele „Jenny Boerescu” și mențiuni despre duetul ei cu Rada Moldovan.

Analiza atentă a fotografiilor și a textelor de pe verso, coroborată cu căutări în arhive și presă, a permis reconstituirea parțială a arborelui genealogic al familiei și identificarea lui Jenny ca personaj central al albumului. Aproape jumătate dintre fotografii o au în prim-plan, fie în portrete de studio, fie în imagini de familie și scene de la spectacole.

Rezultatul acestei munci de documentare a fost publicat de Ana-Cristina Irian pe platforma Iscoada, într-un material dedicat rolului lui Jenny și al Radei Moldovan în configurarea imaginii feminine în Bucureștiul interbelic.

Fotografii, arhive și o înregistrare veche pe disc

Pe lângă album, o descoperire importantă pentru cercetare a fost identificarea vocii lui Jenny într-o înregistrare de pe un disc Columbia din 1935, cu piesa „Pe străduța noastră mică”. Pentru publicul de azi, melodia poate fi ascultată în surse online, fiind una dintre puținele urme sonore rămase ale artistei.

Albumul foto nu este doar o colecție de imagini, ci și un document social despre Bucureștiul interbelic și postbelic: modul în care se îmbrăcau, se fotografiau și își petreceau timpul liber bucureștenii din anumite cercuri sociale, de la artiști până la funcționari sau muncitori.

În imagini, Jenny apare atât în costume de scenă, cât și în ținute elegante sau în port popular, în linie cu moda interbelică de a imortaliza momentele de familie în haine tradiționale. Prin postura, privirea și decorul fotografiilor de studio, se conturează portretul unei femei educate, independente și perfect integrată în viața culturală a orașului.

Scandalul iubitului funcționar și o carieră frântă după război

Cercetarea arhivelor de presă dezvăluie și un episod de cronica mondenă: în 1936, iubitul lui Jenny, funcționar la Primărie, este implicat într-un caz de delapidare. Presa de scandal a timpului relatează că acesta ar fi fugit cu o sumă importantă de bani, împreună cu artista, undeva în Moldova, fiind ulterior prinși la Cernăuți. Există însă indicii că Jenny nu ar fi știut de infracțiunea comisă.

În sursele consultate de cercetătoare, apar și mențiuni – încă neconfirmate complet – că Jenny și Rada ar fi cântat în celebrul teatru de revistă „Cărăbuș”, strămoșul actualului Teatru de Revistă „Constantin Tănase” din centrul Capitalei.

După instaurarea regimului comunist, numele lui Jenny dispare treptat din programele Radio România. Ultimele urme clare din album o surprind la sfârșitul anilor ’70, într-un București foarte diferit de cel al tinereții ei interbelice.

Ultimele pagini: Crângași, Lacul Morii și „cimitirul sufletelor pierdute”

Dintr-un anunț funerar publicat în presă reiese că Jenny Boerescu a murit în București, în octombrie 1982. Informațiile din album indică faptul că locuia în zona Crângași, cartier cunoscut în acea perioadă pentru diversitatea socială: de la profesii liberale și oameni de teatru până la funcționari și muncitori.

În 1986, odată cu lucrările masive de sistematizare pentru amenajarea Lacului Morii, vechiul cimitir din zonă a fost în mare parte strămutat sau acoperit. De aici și ipoteza cercetătoarei că mormântul lui Jenny s-ar putea afla astăzi sub luciul lacului, într-un spațiu pe care bucureștenii îl numesc uneori metaforic „cimitirul sufletelor pierdute”.

Dacă această ipoteză este corectă, destinul artistei se încheie simbolic în unul dintre locurile care au schimbat radical geografia și memoria cartierului Giulești–Crângași.

Jenny Boerescu, simbol al unei alte fețe a Bucureștiului

Albumul familiei Boerescu funcționează ca o mini-arhivă despre Bucureștiul secolului XX, dar și ca un comentariu vizual despre rolurile feminine într-o societate aflată între tradiție și modernitate.

Jenny întruchipează un tipar de femeie rar păstrat în memoria familială: vedetă de scenă, foarte vizibilă public, cu o carieră în muzica ușoară și de cabaret, într-o epocă în care normele sociale erau adesea restrictive pentru femei. În contrapunct, sora ei, Mărioara, pare să reprezinte mai degrabă modelul tradițional de viață de familie.

Pentru cititorii din București de astăzi, povestea lui Jenny Boerescu oferă o ocazie de a privi altfel orașul:

Crângașiul, ca spațiu de locuire pentru artiști și „lume bună”, nu doar pentru clasa muncitoare;
zona Lacului Morii, ca loc unde au fost acoperite cimitire și fragmente de istorie personală;
centrul vechi și teatrele de revistă, ca scenă pe care, înainte de vedetele de azi, au strălucit dizeuze aproape uitate.

Redescoperirea acestui album nu închide povestea, ci deschide întrebări: mai există rude sau persoane care au cunoscut familia Boerescu? Mai sunt prin sertarele bucureștenilor fotografii, discuri sau programe de spectacol care ar putea completa biografia acestei artiste?

Într-un oraș care se schimbă rapid, povești precum cea a lui Jenny Boerescu ne reamintesc că Bucureștiul nu înseamnă doar bulevarde aglomerate și blocuri, ci și destine fragile, uitate, care au dat cândva tonul vieții culturale a Capitalei.