Spitalul Floreasca din București ar putea rămâne fără medicamente

Deficit Bugetar Serios și Măsuri Imediat Necesare

În perioada ianuarie-martie din acest an, numărul pacienților tratați la Spitalul Floreasca a depășit substantially limitele stabilite în contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Această depășire a dus la un deficit de mai bine de 10 milioane de lei, amenințând capacitatea spitalului de a asigura resursele necesare pentru tratamente. În mod normal, spitalul înregistrează aproximativ 2.500 de pacienți pe lună, dar în aceste prime trei luni a fost o creștere cu 500 de pacienți față de această medie. Această situație se datorează faptului că spitalul are rolul de a trata cazuri complexe de urgență, primind pacienți din întreaga țară.

În această lumină, managerul unității a informat șefii de secție că este necesar să se adopte strategii de gestionare adecvate. Printre măsurile propuse se află prioritizarea internărilor pentru cazurile care necesită intervenție urgentă, reprogramarea internărilor pacienților cu afecțiuni cronice, care nu necesită intervenții imediate, pentru luna următoare, și orientarea spre spitalizarea de zi. Aceste măsuri sunt esențiale pentru a preveni o criză severă în ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente și materiale, conform informațiilor comunicate de conducere.

Reacția CNAS și Contextul General

În trecut, CNAS ajusta adesea contractele prin acte adiționale pentru a suplimenta fondurile în situații de acest tip, însă anul acesta nu au avut loc astfel de rectificări. Reprezentanții CNAS au confirmat că sunt conștienți de problemele cu care se confruntă Spitalul Floreasca și că depun eforturi pentru a aloca fonduri în mod corespunzător.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a explicat că dificultățile întâmpinate sunt temporare și se datorează întârzierilor în adoptarea bugetului pentru anul 2026, dar și limitărilor impuse prin legea bugetului. CNAS a criticat constant implementarea unor plafoane lunare stricte în domeniul sănătății, susținând că necesitățile medicale ale populației nu pot fi planificate într-un mod rigid, iar amânarea îngrijirilor medicale generează riscuri considerabile pentru sănătate.

Pe de altă parte, CNAS a afirmat că bugetul alocat pentru anul 2026, în valoare de aproximativ 34 de miliarde de lei pentru sectorul spitalicesc, este considerat "adecvat" și ar trebui să asigure resurse suficiente pentru toate sectoarele de asistență medicală. În perspectiva pe termen lung, instituția subliniază necesitatea unei reforme a modelului de finanțare, care să se alinieze la principiul "banii urmează pacientul" și să direcționeze alocările către serviciile efectiv prestate, pentru a evita finanțarea ineficienței.

Problemele de subfinanțare și datoriile acumulate de spitale nu sunt fenomene izolate, mai multe unități medicale din România confruntându-se cu situații grave, inclusiv blocarea conturilor și incapacitatea de a-și plăti furnizorii de medicamente și materiale. Această presiune financiară se traduce adesea prin solicitarea adresată pacienților de a achiziționa medicamentele necesare din resurse proprii. CNAS a început discuții începând cu finalul anului 2025 pentru introducerea unui nou sistem de finanțare bazat pe performanță, destinat eficientizării cheltuielilor publice și stimulării activității reale a spitalelor.

Perspectivă locală

Pentru cetățenii din București, informațiile referitoare la dificultățile financiare ale Spitalului Floreasca suscită o frustrare continuă legată de calitatea sistemului sanitar. Mulți dintre noi am avut experiențe directe sau cunoaștem povești despre lipsa medicamentelor sau întârzierile în intervenții, iar o unitate de urgență crucială pentru cazuri severe nu ar trebui să se confrunte cu astfel de provocări. Acesta reprezintă un model repetitiv în care spitalele mari, care se confruntă cu cea mai mare presiune, sfârșesc prin a suferi cel mai mult din cauza unor bugete rigide. Un sfat util ar fi să verificăm, înainte de a ne prezenta pentru cazuri non-urgente, starea actuală a spitalului și disponibilitatea reprogramărilor, astfel încât să evităm timpi de așteptare extinși sau chiar întoarcerea acasă fără o soluție.