Presa maghiară ironizează România: „Se visează gigant militar, dar independența începe cu șuruburi importate”

Bucureștiul își reafirmă ambiția de a deveni o putere militară importantă în Europa, însă presa maghiară tratează cu ironie această dorință. O analiză publicată pe mandiner.hu evidențiază contrastul între idealurile de suveranitate ale României și realitatea infrastructurii sale militare, subliniind că independența tehnologică se bazează în continuare pe componente și expertiză externe.

Ambiții mari, realități complicate

Directorul fabricii Carfil din Brașov, Mircea Petru Tanțău, a declarat recent că România își dorește să producă drone „românești” și să reducă dependența de tehnologii străine. Această idee a atras atenția publicației maghiare, care o comentează într-o notă ușor sarcastică, reliefând că, de fapt, autonomia este încă dependentă de know-how-ul american – instructori din Statele Unite vin la Brașov pentru a transmite expertiza necesară.

Mandiner subliniază, cu umor: „Independența începe acum cu un antrenament comun și șuruburi importate.” Cu alte cuvinte, fabricarea dronelor românești nu reprezintă o invenție complet originală, ci mai degrabă un proces în care tehnologia occidentală continuă să joace un rol esențial.

Drone românești, componente occidentale

Editorialul evidențiază că dronele „românești” - termenul fiind pus în ghilimele tocmai pentru a accentua ironia - sunt construite folosind piese de proveniență vest-europeană și americană. De asemenea, piloții de drone români primesc pregătire și expertiză tehnică de la americani, care oferă un suport complet, semn că România încă nu a atins autonomia pe deplin în domeniul tehnologiilor militare.

Mai mult, sensibile la rigorile câmpului de luptă, dronele fabricate la Brașov sunt dotate cu senzori avansați, dispozitive speciale și sisteme antibruiaj. Mandiner comentează că acestea nu sunt neapărat exemple de inovație autentică, ci mai degrabă adaptări ale tehnologiilor occidentale la cerințele militare moderne.

Aspiră la reindustrializare, dar depinde de sprijin extern

În același timp, apare pe portalul Politico un interviu cu ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu, care afirmă: „Dacă cheltuim banii poporului pe apărare, atunci o parte din aceștia ar trebui investită înapoi în țară, de exemplu, prin înființarea de fabrici.” Acest discurs reflectă dorința Bucureștiului de a stimula o reindustrializare în domeniul apărării.

Mandiner remarcă însă cu un aer critic că guvernul român încearcă să-și promoveze la Bruxelles propriul vis de modernizare industrială, care rămâne parțial dependent de parteneriate externe. Un exemplu menționat este proiectul comun cu Rheinmetall, o fabrică de pulberi aflată în Brașov și finanțată în parte prin fonduri europene.

Ministrul Moșteanu recunoaște că „capacitatea de producție a României în domeniul Apărării nu este modernă, dar reprezintă un bun punct de plecare”, iar țara este deschisă să găzduiască investiții și uzine noi.

Industria de apărare românească – între asamblare și adevărata independență

Mandiner subliniază că, deși guvernul intenționează să lege mai multe programe de armament de producția internă, acest lucru pare să se concretizeze mai degrabă printr-un rol de asamblare a componentelor decât prin dezvoltarea unei autentice independențe tehnologice.

Astfel, România este tot mai integrată în lanțul de subcontractare al industriei militare americane, iar producția locală de drone reprezintă mai degrabă o etapă de aplicare a tehnologiilor deja existente decât o inovație proprie.

Presa maghiară ironizează această situație, afirmând că România se vede ca un gigant militar independent, când, în realitate, baza suveranității sale începe cu „șuruburi importate”.

---

Concluzie

În timp ce România are planuri ambițioase de a-și dezvolta industria de apărare și de a-și crește autonomia tehnologică, realitatea aduce un tablou mai nuanțat, în care dependința de expertiză și componente externe rămâne importantă. Comentariile ironice din presa maghiară nu fac decât să reliefze această discrepanță dintre aspirațiile naționale și circumstanțele obiective actuale.

România își dorește să devină un jucător important pe harta militară a Europei, dar drumul către o suveranitate reală în domeniul tehnologiilor de apărare pare încă lung și presărat cu provocări.